Vineri,
5 mai a.c., Anca Daniela BOAGIU, ministrul integrarii
europene, a participat la „Zilele liceului Benjamin
Franklin” pentru a le vorbi elevilor despre Agenda Europa in
Romania - „E vorba despre tine!”.
In urma lansarii, pe 3 mai a.c., a Agendei Europa in
Romania, Anca Daniela BOAGIU, ministrul integrarii europene,
a acceptat invitatia liceului bucurestean Benjamin Franklin
de a le explica elevilor utilitatea acestei agende, precum
si importanta ei in transmiterea de informatii europene
catre liceeni romani. Astfel, ministrul s-a intalnit cu
liceenii si le-a explicat cat de important e sa fie
informati, sa aiba cat mai multe cunostinte despre Uniunea
Europeana, despre drepturile si obligatiile pe care le vor
avea ca viitori cetateni europeni. “Cheia succesului e
informarea. In curand vom fi toti cetateni europeni si
trebuie sa ne cunoastem atat drepturile, cat si obligatiile,
sa stim cum sa ne gasim un loc de munca, cum sa protejam
mediul inconjurator, cum sa avem grija de sanatatea noastra,
cum sa luptam impotriva coruptiei, a muncii la negru. Sta in
puterea tinerilor sa-si aduca propria contributie la
constructia noii Romanii, pentru a putea pasi cu demnitate
in Europa”, a declarat Anca Daniela BOAGIU la intalnirea cu
tinerii.
Elevii s-au aratat interesati de beneficiile pe care le vor
avea, inca de la varsta lor, odata cu aderarea Romaniei la
Uniunea Europeana, iar ministrul le-a vorbit despre
recunoasterea studiilor in strainatate, despre posibilitatea
de a-si definitiva educatia in oricare dintre statele
Uniunii Europene.
Agenda EU/RO 2006-2007, editia romaneasca, este creata ca
instrument de informare si educare a elevilor de liceu.
Agenda reprezinta o oportunitate de diseminare a
informatiilor despre Uniunea Europeana, istoricul si rolul
institutiilor UE, drepturile si responsabilitatile
cetatenilor UE, despre valorile europene, despre calitatea
de stat membru al UE.
Prin distributia gratuita a agendei, 125.000 de elevi de
liceu din intreaga tara se vor alatura colegilor lor din 27
de tari: Austria, Belgia, Cipru, Republica Ceha, Danemarca,
Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria,
Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda,
Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia,
Turcia si Regatul Unit al Marii Britanii.
Proiectul Agenda Europa cuprinde: Agenda EU/RO 2006-2007,
Manualul pentru profesori si un CD explicativ. El se va
derula in scoli, in cadrul activitatilor de educatie formala
si non-formala.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Delegatiei Comisiei
Europene in Romania si al Ministerului Integrarii Europene
si reflecta colaborarea unei echipe internationale
pluridisciplinare.
WWW.MIE.RO
|
|